Scroll down to see English translation
“Tata venea beat acasă,în fiecare zi, o bătea pe mama, apoi îi punea cuţitul la gât şi o ameninţa. Noi ne-am săturat şi am fugit de acasă – eu, mama, şi fratele meu.”
“Tata ne-a părăsit când eram mai mic, iar mama a murit când aveam 7 ani.”
„Eu nu-mi cunosc părinţii adevăraţi, iar mama mea de-a doua, m-a adus aici pentru că era prea bătrân, şi nu putea să mă mai crească”.
„Mama m-a adus aici că nu avea bani să mă mai crească şi nici măcar casă nu aveam.”
Cam acestea sunt câteva din poveştile de viaţă ale unor copii, poveşti pe care le-am auzit în doar câteva zile în care am fost să vizităm şi să ajutăm două organizaţii. Sunt cuvinte dure, grăitoare, triste, care parcă numai în filme se pot auzi şi întâmpla. Dar, din păcate, totul este adevărat, chiar dacă este greu de acceptat. A fost aşa de dureros să intru într-un orfelinat cu 360 de copii şi să simt că nu pot ajuta foarte mult, deoarece noi suntem în echipă doar cinci oameni, iar copiii sunt aşa de mulţi. Toţi aveau nevoie disperată de atenţia cuiva, aveau nevoie să se simtă ascultaţi, auziţi, apreciaţi pentru talentele lor, să se simtă iubiţi, şi să simtă că aparţin cuiva. După tot ce am vazut doar în câteva zile nu pot să spun decât: Doamne, trimite lucrători în via Ta, Doamne, ai milă…!
A trecut o lună de când Dumnezeu a îngăduit să fiu aici, în Moldova. Acum, uitându-mă în urmă, pot să văd atât de clar felul frumos în care El mi-a condus paşii până aici. Înca de la început şi până acum, Dumnezeu m-a surprins prin felul în care şi-a arătat dragostea faţă de mine, felul cum m-a încurajat atunci când mă simţeam singură, felul cum m-a mângâiat atunci când îmi curgeau lacrimile, felul cum m-a ridicat atunci când eram căzută. Înainte să plec în Moldova, Dumnezeu mi-a promis prin Cuvântul Lui că va fi cu mine şi că nu mă va părăsi. Cu adevărat aşa a fost, El şi-a ţinut promisiunea.
În primele două săptămâni ne-am ocupat mai mult de actele pentru permisul de şedere, iar în următoarele două, am încercat să mergem la două organizaţii, pentru a lucra ca voluntari. Mai întâi am fost la o casă de plasament cu 18 copii. În casele de plasament sunt aduşi copiii doar pentru un an de zile, timp în care asistenţii sociali fac tot ce pot pentru a-i integra înapoi în familiile lor naturale, sau în familii adoptive în cazul în care cea naturală nu mai există. Aici i-am ajutat la teme foarte mult, ne-am jucat, am cântat, şi ne-am rugat cu ei. Ne-am rugat ca Dumnezeu să se foloseasca de noi în tot acest timp, să fim uneltele Lui, şi să arate prin noi copiilor că sunt iubiţi, valoroşi, preţioşi.
În a doua săptămână, am mers pentru două zile la orfelinatul pe care l-am amintit, cel cu 360 de copii. Acolo a fost şi mai copleşitor, aşa cum am menţionat mai inainte, deoarece erau aşa de mulţi copii şi aşa de puţini lucrători. Am avut multe planuri, gânduri, idei cu privire la acest orfelinat, dar nu le-am putut duce la înfăptuire deoarece directorul instituţiei ne-a adus la cunoştinţă că avem nevoie de o foaie direct de la ministrul educaţiei, prin care ni se poate permite să ajutăm acea instituţie. A fost trist să auzim asta, dar nu am vrut să descurajăm. Am ştiut şi ştim că această lucrare nu este a noastră, ci a Domnului. El are totul în control şi ştie mai bine decât noi ceea ce face.
Vreau să mulţumesc foarte mult tuturor celor care v-aţi rugat şi vă rugaţi în mod regulat pentru mine. Dacă Dumnezeu m-a binecuvântat până acum, e şi datorită rugăciunilor voastre. Niciodată rugăciunile nu rămân fără un răspuns de la Dumnezeu şi Îi mulţumesc pentru că El răspunde la momentul cel mai potrivit, într-un mod surprinzător.
Motive de mulţumire:
-
Încă de la trecerea prin vamă şi până în ziua de azi, Dumnezeu mi-a purtat de grijă, m-a ţinut în mâna Lui, m-a binecuvântat cu sănătate şi cu banii necesari pentru lucrare;
-
Dumnezeu a răspuns rugăciunilor noastre şi mi-a dat o gazda bună, cu un preţ acceptabil;
-
Actele pentru permisul de şedere au fost strânse într-un timp destul de scurt.
Motive de rugăciune:
-
Înţelepciune şi o bună memorie pentru a invaţa limba rusă cât mai repede şi usor;
-
Sunt lupte mari spirituale, de aceea avem nevoie de putere pentru a birui în orice lupta împotriva duhurilor răutăţii;
-
Ca şi echipă vrem ca Dumnezeu să ne dea aceeaşi viziune la toţi. Vrem ca El să ne arate clar unde să mergem şi ce să facem. Avem nevoie de călăuzirea Lui;
-
Pentru nevoile financiare;
-
Vreau să găsesc cât mai repede o biserică.
Fiecare dintre dumneavoastra puteţi face parte din echipa noastră, să lucraţi împreună cu noi, dacă nu în trup, prin sprijinul vostru spiritual, moral şi financiar. Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot ce aţi făcut deja pentru mine, şi să vă binecuvinteze!
Cu drag, în Hristos,
Magda Clopoţel
(English translation below)
“My dad would come home drunk, he would beat mom and then he would hold a knife at her throat, threatening her. We couldn’t take this anymore and we ran from home: my mom, my brother and I.”
“Dad left us when I was very little and Mom died when I was seven.”
„I never met my birth parents and my step mom brought me here because she was too old to care for me.”
„Mom brought me here because she didn’t have enough money. We didn’t even have a place to live.”
These are some of the stories that some of the children here have lived, stories I heard in the few days we visited two organizations in Moldova. The words these children use to tell their stories speak of the harsh reality they live, they are sad words that I feel like I should hear only in movies. Sadly, it is all true, even if it’s so hard to take in.
Walking in an orphanage that sheltered no less than 360 children was a painful experience for me as I realized I could do very little to help. Our team is made of five people. There are 360 children living there. All of them with a desperate need to be acknowledged, listened to, appreciated for their talents, loved and as belonging somewhere. All I could say after having seen and heard them was Please Lord, send workers in your vineyard! Have mercy!
It’s been a whole month since God allowed me to be here, in Moldova. Looking back I can see so clearly that God has leaded my every step all the way here. From the very beginning, He surprised me with the way He’s shown me His love, encouragement in times of loneliness, comfort in my cries, support as I fell down. The promise I received before coming to Moldova has been kept. He had promised through His word that he would be with me and that He would never leave me.
In the first two weeks I’ve been here, we kept ourselves busy with the required paper work for our permits. The next two weeks we spent volunteering in different activities of two organizations that work here. We helped in a foster home that currently shelters 18 children. Foster homes are places where children live temporarily as the social services work on reintegrating them in their own families or placing them in foster families. Our team helped the children with their school homework, we played sang and prayed together. Our prayer is that God will use us, that He would make us his instruments of love for these children, so that they will know that they are loved, that they are precious.
We spent two days of our second week here in the orphanage I mentioned, the one that shelters 360 kids. Comparing the number of children here to the number of available staff was very overwhelming to me. We came up with plans, ideas, thoughts on how we could be of help but none of them seem to become a possibility for now. We learned that we would need a permit issued by the Ministry of Education in Moldova that would allow us to get involved in this orphanage. Although saddened by the news, we were not discouraged. We know that this ministry will be carried out by God and not by us and that He is in control of everything.
I want to take a moment and thank you all for praying for me. If God has blessed me so far, He has done that because you prayed. I believe that all our prayers are heard and I believe He answers at His perfect timing. And I believe He surprises us when He answers.
I give praise for:
-
His provision from the moment we went through customs to the moment I’m writing this letter. He has carried me in His hand, provided for me, blessed me with good health so far and with the money I have needed;
-
Being able to find a great host family (I’m thankful for affordable house expenses);
-
Being able to get all the documents needed for our permits.
Prayer requests:
-
Wisdom, good memory so that I could learn Russian fast and well;
-
Strength to win the spiritual battle against all evil;
-
Unity in our team in terms of vision and a clear guidance of where to go and what to do.
-
Our finances;
-
A church where I would feel at home.
Each and every one of you is invited to be a part of our team. If you’re not present here in Moldova you can be with us through your needed and appreciated support, be it emotional, spiritual or financial. May God shower his blessings over you in return to what you have already given. Thank you!
Love, in Christ,
Magda Clopoţel
Mailing address:
Strada Hajdeu,nr.48; ap.3; Chişinău